Prima Pagina Stiri Contributia de asigurari sociale CASS 2012 - PFA, intreprindere individuala, intreprindere familiala
Cautare
Categorii

Contributia de asigurari sociale CASS 2012 - PFA, intreprindere individuala, intreprindere familiala

 

Contribuabili

Incepand cu 1 iulie 2012, contributiile de asigurari sociale de sanatate CASS datorate de persoanele fizice autorizate PFA, intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale II si membrii intreprinderii familiale IF au trecut in administrarea ANAF, prin directiile generale ale finantelor publice judetene, si se achita la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale in raza carora se afla adresa unde isi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu.

ATENTIE !!! PFA, intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale II si membrii intreprinderii familiale IF datoreaza CASS pentru veniturile din activitati independente indiferent de ce alte venituri mai realizeaza (salarii, pensii, cedarea folosintei bunurilor etc.).

 

Cititi aici mai multe informatii despre Obligatii ulterioare infiintarii PFA / II / IF

Cota de contributie si baza de calcul

Cota de contributie de asigurari sociale de sanatate este 5,5%. Baza de calcul pentru cota CASS datorata de PFA, intreprinzatorii titulari ai unei II si membrii IF este:

- venitul net anual REALIZAT exclusiv cheltuielile reprezentand contributii sociale (diferenta dintre totalul veniturilor incasate si cheltuielile efectuate in scopul realizarii acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentand contributii sociale),

SAU

- valoarea anuala a normei de venit, dupa caz, raportata la cele 12 luni ale anului, si nu poate fi mai mica decat un salariu de baza minim brut pe tara, daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia.

Declararea si plata CASS

PFA, intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale II si membrii intreprinderii familiale IF efectueaza plata CASS anticipat, in cursul anului, cu regularizarea sumelor datorate anual. Astfel, in baza declaratiei de venit estimat (Formular 220)/declaratiei de venit realizat (Formular 200) sau pe baza normelor de venit, organul fiscal emite decizie de impunere pentru plati anticipate in care stabileste contributia de asigurari sociale de sanatate datorata anticipat si termenele de plata. Plata se efectueaza trimestrial, in 4 rate egale, pana la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Dupa incheierea anului fiscal, in baza declaratiei privind venitul realizat depusa de contribuabili (Formular 200), organul fiscal stabileste obligatiile anuale de plata a CASS prin decizia de impunere anuala, regularizand sumele datorate cu titlu de plati anticipate. Plata CASS stabilita prin decizia de impunere anuala se efectueaza in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei, iar sumele achitate in plus se compenseaza sau se restituie potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala. In cazul celor care nu depun declaratie privind venitul realizat - Formular 200 (de ex. PFA impuse la norma de venit), contributiile de asigurari sociale platite trimestrial reprezinta plata finala in contul contributiei anuale datorate.

ATENTIE ! La determinarea venitului anual baza de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate NU se iau in considerare pierderile fiscale anuale.

Sursa: DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV


Taguri: contributie CASS  contributii CAS  asigurari sanatate  contabilitate firma  infiintare firma  intreprindere familiala  pfa
In cazul obtinerii de venituri din activitati independente este obligatorie achitarea contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate?
Potrivit prevederilor art.257 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi... mai mult

Comanda
telefonic
0244.55.00.11
0732.22.33.55
Sondaj de opinie